Autor: Prof. univ. CORVIN LUPU

Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 150

Cu prilejul Forumului Aniversar al Noului Drum al Mătăsii, care s-a desfășurat în săptămâna 16-22 octombrie 2023, președintele Chinei, Xi Jinping a subliniat că țara sa a ajuns la o asemenea dezvoltare într-un cadru economic și politic internațional complex, încât Chinei îi merge bine doar dacă restului Lumii îi merge tot bine. Toate crizele economico-financiare internaționale afectează și China. Chiar și crizele adversarilor Chinei afectează China! La marele congres de la Beijing s-a afirmat cu tărie ideea că nimic nu este în siguranță dacă nu sunt toți actorii internaționali în siguranță […].

Din această cauză, China a demarat de un deceniu uriașul proiect al Noului Drum al Mătăsii prin care urmărește să contribuie decisiv la strângerea legăturilor economice și pe multiple planuri cu Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa și Europa și să contribuie mult la dezvoltarea tuturor partenerilor. Proiectul va conduce la finanțarea de către China a mii de obiective economice, de infrastructură, sanitare, de educație și culturale. Parcuri industriale, autostrăzi, aeroporturi, canale, linii feroviare de mare viteză, porturi și multe altele vor împânzi teritoriile statelor partenere ale Chinei. Este un proiect colosal, cel mai mare din întreaga istorie. Forța economiei chineze și sumele uriașe care se disponibilizează permanent în Banca Chinei, permit aceste finanțări, unele în totalitate, altele parțial, în conformitate cu dorințele statelor unde se derulează proiectele.

Pe traseul acestui Nou Drum al Mătăsii, China va investi în afaceri care se vor derula în condiții de egalitate între parteneri, de câștiguri egale, fără ca cel care a finanțat proiectul să-și impună avantaje și fără ca cel care a fost finanțat să fie îngenuncheat și transformat în supus, așa cum s-a întâmplat în Occidentul Europei după implementarea Planului Marschall, când toate statele vest-europene au devenit vasali ai SUA […].

Bazându-se pe o experiență istorică și pe o cultură de mii de ani, chinezii au ajuns la înțelepciunea de a recunoaște că nici un regim politic nu deține adevărul absolut și că fiecare regim din istorie are părți bune și părți mai puțin bune, sau chiar părți rele. De exemplu, China a renunțat la ateism, la interdicțiile de circulație a cetățenilor și la fostele interdicții ca cetățenii să dețină proprietăți private. Chiar și Rusia s-a schimbat radical, doar că în România nu se prea știe. Din țară internaționalist proletară, cu regim ateu, adică globalist-marxist-leninistă, a devenit o țară naționalist-ortodoxă […]. Multă lume nu este atentă la substanța unor fenomene și evenimente. Propaganda occidentală manipulează în continuare popoarele supuse lor cu teza depășită, falsă, a intereselor divergente dintre Rusia și China […].

Șefi de state membre BRICS, prezente la Forumul Noului Drum al Mătăsii

Fosta Lume a III-a, aflată sute de ani sub jaful colosal al colonialismului occidental, ținută în subdezvoltare pentru a putea fi subjugată și jefuită mai ușor, se dezvoltă acum debordant sub impulsul Chinei, noua super-putere economico-financiară a Lumii. Foarte important este că făcând această uriașă finanțare, China nu-și propune să impună regimul ei politic nimănui. De asemenea, în cadrul Forumului Mondial al Noului drum al Mătăsii de la Beijing, la care am participat, s-a afirmat cu tărie necesitatea de a fi ascultate, respectate și puse în aplicare toate ideile tuturor partenerilor globali […].

Emiratele Arabe Unite, foste partenere ale SUA, au întors spatele Occidentului, au aderat la BRICS și colaborează strâns cu China și cu Rusia, înscriindu-se și ele pe Noul Drum al Mătăsii. Banca Chinei contribuie cu o parte din finanțarea unui gigantic proiect de energie solară în Abu Dhabi, obiectiv pe care îl realizează China`s Jinko Power și Electricite de France. De asemenea, în Dubai, China construiește un sistem gigantic termal-fotovoltaic integrat, valorificând energia solară […].

Finanțările chineze au ajuns și în America Latină, cu toate că prin Doctrina Monroe, lansată încă în 1823, de președintele american cu același nume, acest continent a făcut parte din sfera de influență a SUA. Dar SUA, nerespectând sfera de influență pe care i-a recunoscut-o Rusiei în Europa de est și în alte părți ale Lumii, s-a trezit că nici Rusia, nici China nu mai recunosc exclusivitatea SUA în America Latină. Astfel, astăzi, SUA plătesc un preț colosal pentru lăcomia de a acapara state din Centrul și Estul Europei, cu resurse naturale limitate, pierzând controlul asupra unor state mult mai bogate în resurse și mai populate. Brazilia și Argentina sunt membre ale BRICS. Mexicul, „gard în gard” cu SUA, are și el cerere de aderare la BRICS și speră că la summit-ul de anul viitor va adera la importanta organizație. În Venezuela, la mari adunări populare, se scandează „Moarte SUA!”, se dă foc drapelului american, iar aceste manifestări au avut loc inclusiv în prezența președinților Chavez și Maduro. Nicaragua este condusă de Daniel Ortega, despre care presa americană a scris în mod repetat că este un agent al KGB […].

Există state europene, din centrul și sud-estul Europei, care, acționând în mod suveran, sfidând restricțiile impuse de regimul politic euro-atlantic, au ales să se dezvolte în parteneriat cu China […]. În Bosnia și Herzegovina, în orașul Doboj, China a construit un spital ultra-modern, în valoare de 41 de milioane de Euro, bani dați cadou de către Banca Chinei […].

Serbia și-a încheiat prima etapă a colaborării cu Banca Chinei pentru modernizarea principalului operator de comunicații al țării, Telecom Serbia. Vor urma și alte etape. Președintele Vukici a fost prezent la marele congres de la Beijing. A stat în primul rând, lângă alți președinți și prim-miniștri ai unor state […].

Reamintesc că, în noiembrie 2013, a sosit la București prim-ministrul Chinei, care era în primul an din cei zece în care a condus Guvernul Chinei și care a oferit României finanțări de mare amploare. Construcția unei linii ferate de mare viteză Curtici-București-Giurgiu-Constanța, care a fost oferită, ar fi însemnat posibilitatea tranzitului prin România a tuturor camioanelor grele către Balcani, în două ore, fără să mai polueze, mult mai ieftin, fără să mai supra-aglomereze șoselele și care ar fi făcut mai ușor de controlat penetrarea României cu droguri, persoane, armament, deșeuri etc. A fost propusă de partea chineză modernizarea și extinderea portului Constanța, iar China a propus să aducă la Constanța toate mărfurile pe care ea le exportă în Uniunea Europeană și să plătească în România taxa vamală de intrare a acestor produse în Uniunea Europeană. A fost o ofertă colosală. Nerealizându-se proiectul cu portul Constanța, China s-a reorientat și a preluat portul grecesc Pireu și plătește uriașe taxe vamale în Grecia, aceste sume contribuind mult la anularea deficitului financiar al acestei țări. Prim-ministrul Chinei a oferit atunci finanțare pentru repornirea Combinatului Oltchim Vâlcea și aducerea lui la capacitate de 100% (care nu fusese atinsă niciodată, pentru că au venit evenimentele din decembrie 1989 și punerea în funcțiune a tuturor capacităților de producție nu s-a mai finalizat). China era dispusă să cumpere toată producția de la Oltchim! Prim-ministrul Chinei a oferit finanțare pentru construcția a atâtor crescătorii de porci câți poate hrăni România, cu mențiunea că guvernul chinez ar fi cumpărat tot excedentul de carne de porc. Astăzi, România importă între 75 și 80% din necesarul de carne de porc, iar samsarii de carne de porc sunt unii dintre cei care infectează România cu pestă porcină, pentru a scădea și mai mult mica noastră producție, în favoarea producătorilor din Occident. Cât despre instituțiile statului care ar trebui să asigure securitatea, inclusiv cea sanitar-veterinară, le putem uita! Frontierele României sunt un ciur, nimeni nu mai controlează ce intră și ce iese din țară.

România a refuzat, la ordin occidental, oferta Chinei. Ungaria, care nu avusese suveranitate și independență națională pe timpul dominației URSS, a învățat de la România de atunci ce înseamnă să fii suveran și să nu mai depinzi de ticălosul sistem financiar internațional Kazaro-evreiesc distrugător al popoarelor. În interiorul sistemului euro-atlantic, Ungaria și-a apărat suveranitatea decizională și a decis ca nici o decizie a organismelor internaționale care nu este conformă cu interesele poporului maghiar să nu fie acceptată. Ungaria duce astăzi o politică foarte apropiată ca orientare de ceas pe care o ducea România în perioada dinainte de 1989. În 1997, în ciuda unui referendum în cadrul căruia poporul maghiar a votat majoritar împotriva aderării la NATO, țara a fost inclusă forțat în organizație. După aderarea la UE, clasa politică maghiară a identificat pericolele deznaționalizării și transformării țării în colonie, refuzând să accepte destinul care-i era hărăzit  și s-a orientat repede. În  anul 2010, partidul Fidesz și Viktor Orban au preluat puterea în Ungaria, au numit șefi la serviciile secrete devotați Ungariei, au cerut ajutor politic, economic și financiar Federației Ruse, au rupt acordul cu bancherimea jefuitoare de la FMI și au promovat o politică de independență națională.

Xi Jinping și Viktor Orban e la Forumul Noului Drum al Mătăsii

Ungaria se dezvoltă economico-social și național și are proiecte mari. Pentru aceasta, în primul rând s-a preocupat de problemele energetice. Ca resurse naturale, Ungaria nu are nimic: n-are petrol, n-are gaze, n-are suficiente cursuri de apă care să se preteze la construcția de hidrocentrale, n-are cărbune, are lemn foarte puțin. Le ia din România, redevenită sclava Austriei și Ungariei. Ungaria are societatea de petrol și gaz de stat „Mol”, cu toate că ea nu are resurse în acest domeniu deloc! România care are petrol și gaze, a renunțat la ele, le-a înstrăinat și nu mai are nici societate de stat în acest domeniu strategic de cea mai mare importanță. Asta înseamnă trădare de țară! Apoi, Ungaria primește suplimentar gaze și petrol cât are nevoie de la Rusia și are permisiunea, ca o favoare, să plătească importurile din Rusia în ce monedă dorește. Țările occidentale sunt obligate să plătească importurile din Rusia în ruble. Rusia le construiește ungurilor o centrală nucleară cu patru reactoare, lângă Gyula. Creditul de 10 miliarde de Euro pentru această centrală a fost oferit tot de Rusia.

În anul 2021, cu finanțare din China, în Ungaria s-a construit cel mai mare parc energetic fotovoltaic. A fost realizat de firmele chinezești CNMIE și CNIC Investment. Linia ferată de mare viteză Budapesta-Belgrad, a fost finanțată și construită tot de chinezi într-un timp record. Tot în 2021, Banca Chinei a oferit Ungariei o finanțare de 137,1 milioane de Euro pentru modernizarea serviciilor financiare ale țării. În Ungaria, Banca Chinei s-a implicat în finanțarea cu sume importante a unor studenți unguri și internaționali ai Academiei de Muzică „Franz Liszt”, timp de opt ani la rând. Banca Chinei a donat bani pentru finanțarea Școlii Bilingve Ungaro-Chineze din Budapesta, iar anul acesta a făcut donații pentru digitalizarea învățării.

Viktor Orban a sosit la Beijing în 16 octombrie 2023. Eu eram deja în capitala Chinei. A doua zi a avut o întrevedere cu noul prim-ministru al Chinei, Li Qiang, cu care a semnat 20 de contracte de finanțare a unor mari proiecte, în valoare de multe miliarde de yuani!

Viktor Orban nu-i iubește pe români. Poate chiar îi urăște. Eu admir însă la el modul exemplar în care promovează interesele Ungariei, felul în care luptă pentru poporul său. De un asemenea conducător ar avea nevoie România, bineînțeles român, nu străin sau minoritar. În istoria României, minoritarii nu au agreat niciodată o Românie puternică. Cu cât a fost România mai slabă și românii au dus-o mai greu, minoritarilor le-a mers mai bine. Ăsta este adevărul, indiferent pe cine supără el […].

România este penetrată adânc de serviciile secrete ungurești. Cu deosebire SRI-ul este penetrat. În România, în timpul regimului Ceaușescu, Securitatea a încălcat ordinele decidenților politici și a rămas supusă KGB-ului, prăbușindu-se apoi sub loviturile complotiștilor internaționaliști. Astăzi serviciile secrete din România sunt niște umile sucursale ale serviciilor secrete americane și vest-europene […].

Revenind la China, șansa de dezvoltare oferită de aceasta se adresează celor care nu mai doresc să rămână colonii ale Occidentului decadent.

Titlul original: „China globalizează lumea finanțându-i dezvoltarea” (extrase)

Loading