Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 124

Problema secuilor/ungurilor din România, ca simbolistică a vieții lor naționale, are un singur mesaj către români: refuzul!
Politologul Bíró Béla din Sfântu Gheorghe a scris cândva, referitor la autonomie, că legea naturii nu susține izolarea, ci deschiderea față de mediul care te include. În cazul minorității maghiare/secuiești, mediul românesc.

Acea „carte de identitate” secuiască din păcate continuă șirul mesajelor simbolice către români, care sunt, de fapt, unul singur: ne delimităm de voi!

Pe plan psihologic, acest refuz foarte rigid al secuilor față de români, ascunde, de fapt, nesiguranța din psihicul secuilor. Așa se explică și trauma Trianonului. Dar nu numai. Omul, comunitatea traumatizată, este tentat/ă să cultive acest sentiment al traumei, lingându-și propriile răni istorice.

Drapelul secuiesc, autonomia, „cartea de identitate” secuiască sunt niște bandaje pe rana/trauma Trianonului, care, chiar din cauza bandajului, nu se poate vindecă!
Căci bandajul nu doar rana o ascunde, ci și acele evenimente istorice care au condus la Trianon. Evenimentele sunt asuprirea românilor, neluarea în seama a cerințele acestora, prezentate de Avram Iancu. M-am referit doar la o perioadă relativ apropiată, ceea ce nu înseamnă că românii n-ar fi fost asupriți și înainte…

Rănile, trauma Trianonului, s-ar fi vindecat dacă maghiarimea și-ar fi asumat vinovăția față de români. Și aici nu e vorba doar de faptul că Trianonul nu s-ar fi întâmplat, dacă ungurii nu-i asupreau pe români, sau că în Primul Război Mondial ar fi fost o conjunctură mai favorabilă ungurilor. Pe fondul principiului majoritar, se ajungea oricum la unirea Transilvaniei cu România, așa cum susține și istoricul maghiar din Ungaria, Ablonczy Balázs.

Tocmai în baza acestui principiu ar trebui să ne asumăm realitatea de după Trianon! Or, minoritatea maghiară și secuiască nu-și poate asuma propria umbră istorică, vinovățiile comise timp de secole față de români. Ca și față de alte naționalități, de altfel.

Două aspecte importante trebuie subliniate, așadar, în privința relației ungurimii cu românii și cu celelalte naționalități:

1. era inevitabilă fărâmițarea Ungariei Evului Mediu (cred că acest nume e mai aproape de realitate, decât Ungaria Mare);

2. era necesară asumarea umbrei istorice de către maghiarime, asumarea vinei față de români și față de alte naționalități.

Ceea ce înseamnă că adevărată miza a maghiarimii ar fi fost, începând de la revoluția din 1848/49, pacea cu naționalitățile! În niciun caz forțarea existenței unui stat medieval, depășit de timp. Kossuth nu și-a dat seama că nu poate susține un stat împotriva principului democratic al majorității!