Autor: Conf. Univ. ALEXANDRU AMITITELOAIE
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 173
Pentru mine nu este o noutate dictatul curții constituționale, prin care i s-a interzis președintelui SOS, Diana Iovanovici Șoșoacă, să-și exercite un drept constituțional, respectiv de a candida pentru funcția de președinte al României. N-am folosit întâmplător cuvântul „dictat”. Toată lumea, indiferent de orientările și apartenența politică, de simpatiile sau antipatiile față de candidatul nedreptățit, de cunoștințele juridice pe care le are, dar cu un simț și o judecată cât de cât rațională, a putut constata că, prin această decizie, „onorabila” curte a încălcat flagrant Constituția României.
Cine a avut curiozitatea să citească motivația și-a dat seama că acest amalgam de fraze este departe de a fi socotit suport juridic pentru aberanta decizie. Dependenți politic de cei care i-au numit și constrânși prin tot felul de privilegii și antecedente de șantaj, cei cinci judecători n-au mai fost liberi și independenți să judece contestațiile după gândirea și „conștiința” lor juridică, atât cât o mai pot avea.
Dacă au acceptat un asemenea compromis, care îi expune public atât de disprețuitor, riscând să fie stigmatizați pentru toată viața, atât ei cât și familiile lor, înseamnă că somația a fost atât de gravă, atât de înspăimântătoare încât a cedat și ultima rămășiță de discernământ și răspundere profesională. Și prin această decizie, Curtea Constituțională a făcut dovada că și-a transformat funcția de apărător al legii fundamentale în violator al ei.
Prin legea de organizare și funcționare nr. 47/1992, și-a creat un statut privilegiat, derogator de la principiile și dispozițiile Constituției, devenind astfel instrumentul potrivit pentru interesele puterii politice. Iată câteva exemple: curtea este singura în drept să hotărască asupra competenței sale (art. 3, alin. 2), inclusiv asupra procedurii jurisdicționale (art. 14); deciziile sunt general obligatorii de la publicarea în monitorul oficial, neexistând nicio cale de contestare, de atac, chiar și atunci când se încalcă un drept constituțional, ca în cazul de față; curtea își adoptă și aprobă singură bugetul (art. 74, alin. 2); judecătorii curții, dacă sunt din afara capitalei, beneficiază de transport și cazare gratuite, de diurnă pentru zilele în care participă la lucrări (art. 70); dreptul de a cumula pensia cu salariul (art. 71, alin. 3); beneficiază de condiții de pensionare cu totul speciale, având posibilitatea să depășească veniturile din timpul activității (art. 70); la încetarea mandatului primesc o sumă echivalentă a 6 salarii din timpul activității (art. 71, alin. 5); dreptul de a accede fără examen în avocatură sau activitatea notarială (art. 69, alin. 4); imunitate de jurisdicție, constând în nerăspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate la adoptarea soluțiilor de către curte (art. 61, alin. 2) sau faptul că măsurile judiciare de reținere, arestare și percheziție în cazul săvârșirii unor infracțiuni nu pot fi luate decât cu încuviințarea plenului curții (art. 66 alin. 1).
Toate aceste prevederi contravin Constituției și citez doar art. 16, care este mai clar decât lumina zilei, în sensul că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și faptul că nimeni nu este mai presus de lege.
Dar cine are autoritatea exclusivă să constate și să invalideze o asemenea lege? Tocmai beneficiarii ei, atent selectați pentru a nu avea o judecată liberă, rațională și superioară din punct de vedere juridic!
Se dovedește, și în acest caz, că statul român este extrem de viciat și ruinat în privința funcției sale, de ceea ce eu numesc „corupție de stat”, adică ceea ce se practică cu suport legal. Pensiile speciale reprezintă, iată, un exemplu. Dacă tu, cetățean, faci o plată necuvenită unui funcționar pentru a-l îndupleca să-ți facă un serviciu, fapta se încadrează la ceea ce numim corupție. Dar când o autoritate de stat, în speță parlamentul sau alt organ, dispune plăți nejustificate pentru a obține obediența altui organ de stat, asta nu se mai cheamă corupție, nu? Constatați, deci, cum o instituție, alcătuită din 9 indivizi, are o putere exclusivă, despotică, putând invalida chiar voința poporului, cum s-a mai întâmplat.
Această putere au dobândit-o treptat, prin viclenie, șiretlicuri, abuzuri și dispreț față de valorile democratice pe care, ipocrit, le declamă. De exemplu, până în 2003 când s-a modificat constituția, deciziile curții privind neconstituționalitatea legilor și regulamentelor puteau fi invalidate de Parlament cu votul a 2/3 din membrii săi. Atunci s-a înlăturat acest text și, tot atunci, li s-au întărit imunitatea de jurisdicție judecătorilor curții.
În încheiere, vă supun atenției batjocura unui sperjur odios. La numirea în funcție, ei depun următorul jurământ: „Jur să respect și să apăr Constituția, îndeplinindu-mi cu bună-credință și fără părtinire obligațiile de judecător al Curții Constituționale. Așa să-mi ajute Dumnezeu”… Dragi români, cui veți încredința voi destinele țării pentru viitorii cinci ani, când nici unul dintre candidații rămași în cursă nu prezintă un minim de garanție de loialitate, moralitate, bună-credință și pricepere? Repet solicitarea pe care am mai făcut-o: SCRIEȚI PE BULETINUL DE VOT „DIANA IOVANOVICI ȘOȘOACĂ” ȘI PUNEȚI ȘTAMPILA PE ACEST NUME. Vom dovedi lumii că n-a pierit demnitatea și bărbăția acestui neam. Ne cheamă eroii și martirii de veacuri ai acestui popor să procedăm așa și să rupem lanțurile robiei care se strâng tot mai mult pe fondul lașității, neputinței, instinctului slugarnic față de mai marii acestei sinistre perioade, precum și neînțelegerii stării de pericol în care ne aflăm.
